Mă gândeam de multe ori că succesul unui roman îi revine atât autorului, dar o parte i se datorează și traducătorului. Pentru că nu este indiferent termenul pe care îl alege, din multitudinea de variante. Măiestria autorului trebuie abil pusă în evidență de acuratețea și dibăcia traducătorului. Niciun cuvânt nu este ales întâmplător, orice alt cuvânt ar fi știrbit din farmecul lecturii. Cu toate că erau încărcate de un mesaj mai degrabă pesimist, de vreme mohorâtă și destine rătăcite, pentru că sunt atât de bine scrise, unele paragrafe din acest roman mă umpleau de bucurie, silindu-mă să le recitesc de două, uneori chiar de mai multe ori. Din acest punct de vedere sau mai bine spus și din acest punct de vedere, pot să declar că acest roman este unul excepțional, un adevărat ”bijoux”.

Autorul creează personaje intelectuale, golite de ambiții personale, profesionale,materiale, care trăiesc în umbră unui destin care le-a răpit unicul resort care le justifică existența: omul iubit..IUBIREA.

Mesajul lui Claudel e simplu: Iubirea e scopul suprem. Doar în virtutea ei merită să luptăm. Doar pentru ea merită să trăim. E atât de simplu...te naști, iubești și mori, chiar dacă ”moartea”nu presupune despărțirea de viață la modul concret. Mori atunci când dispare ființă iubita. Ajungi să trăiești doar pentru rațiunea de a iubi, pentru sufletul celui care nu mai e, pentru aroma parfumului demult ucisă de vânt, pe care o mai cauți cu disperare.Portrete, fotografii, iluzii, e tot ceea ce a mai rămas să aline amărăciunea”sufletelor cenușîi”, - amărăciune care te ucide, la fel ca și vinovăția pe cei care sunt morali.

Mă tulbură și acum destinele acelor ”suflete cenușii” care s-au stins ușor, dar iremediabil, apăsate de gravitatea unui ”timp aspru și ruginit”, care curge lent, spre un trist final. Suflete care tânjesc după iubire, dar trădate de soarta se sting sub povara singurătății, singurătate care, paradoxal, e singură condiție umană acceptată ”A fi singur e un lucru ce ține de însăși condiția umană, orice s-ar întâmplă.”

Am tot scris de ”tristețe”, dar cu toate acestea , lectura m-a umplut de bucurie. E foarte greu să scrii astfel, e foarte greu să transmiți prin cuvinte, ceea ce a reușit să transmită Claudel, în acest roman.

Am scris mult și complicat. Fraze elaborate, limbaj metaforic. Da, știu, poate nu e cea mai reușită descriere. Dar, cu toate că autorul vrea să transmită un mesaj clar, limpede, acesta ne lasă să rătăcim în mister până la final. Nu putem cunoaște adevărul pe de-a-ntregul, nu putem desluși prea ușor enigma unor povești de viață fascinante, nu avem acces total la frământările lăuntrice ale personajelor , decât după o profundă introspecție a noastră personală.