Viaducte, tuneluri, peisaje...gânduri. Un drum lung, tărăgănat de multe opriri și mulți kilometri.
Bucureștiul matinal, cu același parfum. De praf umed, șine de tramvai, asfalt. Prima impresie: vuiet, mișcare pe repede înainte, trafic intens, lume, multe taxiuri.
Bagaje multe, ca de fiecare dată atunci când ajung în capitală. Odată ce-am ajuns în taxi, privesc Bucureștiul pe geam. E același, un amestec de din toate. Selectez doar ceea ce pot admira: străduțe, ornamente, arhitectură, zone ce-mi renasc amintiri, trasee, locuri, chiar și trolee sau autobuze, o gură de metrou.
Urmează un prim "bun venit". Om drag, din familie. Ne bucurăm să ne revedem. Discutăm, stabilim obiective. Deja timpul mă presează. Timpul curge repede în capitală, mult prea repede, cred că de aia am părăsit-o cu ani în urmă. Distanțe lungi, trafic aglomerat, greu de găsit un loc de parcare, multe magistrale, multe obiective.
Nu știu ce să fac mai întâi. Ușor obosită de pe drum, nu aș trăda timpul stand în pat, vreau să ies, să văd Bucureștiul.
Piață Unirii, prima ieșire. Malul Dâmboviței, zeci de terase. Fântâni arteziene, alei încărcate de verdeață, umbră.
A două zi, cu metroul spre zone cunoscute, Universității, Romană, Victoriei. Și am ajuns la Muzeul Antipa. Coadă de o oră de așteptat la bilete. A meritat. Pentru copii, vizavi și parcul dino, în curtea Muzeului de Geologie. Tot în zonă, Muzeul Țăranului Român, zonă faină, turistic vorbind.
Din nou, "bun venit", de data asta, prieteni dragi, oameni faini. Ne leagă amintiri de peste 20 de ani, timp ce și-a spus cuvântul și ne-a făcut oameni, cu gânduri îndrăznețe și realizări.
A treia zi am ajuns în zona Politehica, de care mă leagă patru ani de școală, școală ce m-a format profesional. Văd de departe clădirea Leu și îmi aduc aminte, etajul 6, Jurnalism. M-am oprit în zonă la Afi Cotroceni, nu de dragul mall-ului, ci pentru a vizită Muzeul Simțurilor. Interesant. Recomand.
Nu puteam pleca fără o plimbare în Cișmigiu. Ezitam între Parcul Titan, Herăstrău sau Cișmigiu. L-am ales pe cel din urmă. E frumos, dar ușor învechit și neîngrijit. L-am regăsit necosit, cu unele băncuțe sparte. M-a relaxat însă plimbarea cu bărcuța pe lac, pe sub podețe, luând amintire pe obiectiv, imagini cu rățuște înotând pe luciul apei. Mi-ar fi plăcut să revăd lebedele. Nu erau însă de găsit.
O înghețată și o cafea de bună calitate întregesc experiența, plus o Margeritta de la Pizza Hut și o pungă de pufuleți, ca pe vremuri :)
A sosit momentul pentru "drum bun". E ziua plecării. Aș amâna momentul. Mai sunt atâtea de văzut, de revăzut, de povestit, de simțit și de gândit. Însă nu mă răzgândesc, și mâine mi-ar fi la fel de greu să plec.
Zâmbetul de rămas bun apare timid în colțul gurii. E mult mai reținut decât cel de bun venit. Ne vom revedea curând, ne promitem, nu vom lăsa să mai treacă atâta timp, vom comunica mai des, cu siguranță.
Uberul pleacă spre gară. Ne facem cu mâna din fața porții. Ne va fi dor.
"Am plecat, pa". Trimit mesaj din tren. "Drum bun", vine răspunsul. Așa să fie!