E seara de ajun. Ies în curtea întunecată, pregătit de colindă. Așteptând să iasă și copiii, arunc o privire după luceafărul de seară în speranța că ne va însoți. Amuzat îmi dau seama că nu îl pot vedea, dar știu că e acolo. Anul ăsta avem zăpadă, iar o ploaie firavă întregește atmosfera. Mă simt conectat la ce avem de făcut cu toate că o stare de meditație îmi dă târcoale. Mă învârt locului ca o cloșcă în căutarea puilor și iată! Apare o mogâldeață, apoi alta, încă două și gata! îmi zic, putem începe vestirea nașterii Domnului IIsus Hristos.
Din casă mai ies vreo trei adulți, ne grupăm și pornim pe uliță în jos. E bine.
Mai încolo, un alt grup de copii cu părinții după ei întregește ceata. E din ce în ce mai bine. Cu atâția însoțitori prin preajmă mă relaxez la gândul că am liber la meditat.
-Slobod îi a colinda?
-Slobod! Şi apoi:
Sculați gazde nu dormiți,
Vremea e să vă treziți!
Copiii colindă, iar glasurile lor îi fac pe gazde să deschidă ușile cu bucurie. Adulții așteaptă cuminți afară. Încet-încet sunt cuprinși de spiritul sărbătorii și colindă alături de copii, astfel că ceea ce trebuia să fie o colindă a copiilor devine o colindă reunită a familiilor. Cuprins de atmosferă las gândurile să colinde și ele.
"În vremea asta oamenii locului s-au ridicat din lut și au privit în cele patru zări, au văzut Soarele și Luna, au simțit că nu sunt singuri și s-au speriat. Acel Necunoscut a devenit zeul lor și l-au văzut vorbind cu ei. Tuna și fulgera, îi mângâia cu razele Soarelui ori îi ardea, îi uda și îi hrănea, stingea lumina Lunii și îi scufunda în beznă. Cu pielea bronzată şi cu părul vâlvoi admirau spectacolul naturii. Binele și răul apăreau în lumea oamenilor..."
O ce veste minunată,
Lângă Viflaim s-arată...
Astăzi s-a născut Cristos,
Mesia, chip luminos...
Copiii, adevărați mesageri, vesteau nașterea Domnului. Zâmbind înțelegător, mă uit la ei ca la niște manifestări ale lui Dumnezeu care îl fac cunoscut pe Dumnezeu.
Bag de seamă că spiritul colindelor îi duce pe adulți în vremurile de demult, așa că acuma sunt și ei copii. Am devenit un grup de copii. Primim colaci, pupeze, mere și nuci. Constat că încă sunt fascinat de colacii împletiți sub formă de pasăre, pupăză cum i se mai zice. E o împletitură artistică demnă de fetele cărora le este destinată.
Zăpada moale nu ne încurcă, ploaie ba e, ba nu e, inimile ne sunt calde. E bine.
Dar când s-a născut Cristos
Irod era mânios
Și a dat poruncă mare...
"Oamenii locului voiau să-i vorbească și ei zeului lor. Mai presus de orice voiau să-l vadă, dar nu îndrăzneau nici să-i rostească numele. Și atunci au plăsmuit mijloace de a vorbi cu zeii. Puneau ofrande pe altarul din pădurea de mesteceni, crenguțe și pietre-pietricele, iar zeul le primea îngăduitor și încearca să îi răsplătească: aer, apă, soare. Câteodată le dădea prea mult: vijelii, revărsări de ape, secete. Oamenii locului se agitau, credeau că au nevoie de vorbitori în numele lor și încercau să-i vorbească zeului în fel şi chip. Simțeau că ofrandele din lemn și piatră trebuie trecute prin mâna lor. Așa, zeul îi va înțelege mai bine. Ofrandele erau din ce în ce mai grele: podoabe prețioase ce înobilau fecioare-preotese aflate în slujba zeilor, apoi idoli și viței de aur... În disperarea lor, oamenii locului s-au pus ei înșiși pe altar și l-au hrănit pe Moloch cu mesagerii lor. Și nu era bine. Zeul îi privea și le vorbea, dar nimeni nu-l vedea, nici îl auzea. Cerul zvârlea cu pietre și totul se mistuia odată cu ele în trâmbe de foc. Și locul era curățat."
Colo sus în vremea ceea,
În frumoasa Galileea,
O fecioară viețuia
Și Maria se chema!
Ajungem și la casa preotului din sat. Colindele capătă puteri noi și realizăm că vom duce misiunea cu bine până la ultima casă. De aici părintele ne însoțește și îndrumă ceata de colindători.
"Noaptea, când lupii urlau către lună, oamenii locului au crezut că aceștia vorbesc cu zeii, grijitorii Cerului. Atunci și-au lepădat veșmintele de cânepă, și-au pus altele noi, din piei de lup, și s-au făcut lupi. Capetele dihăniilor le fluturau spre cer, iar ele urlau ca lupii. Zeul îi privea, dar nu-i înțelegea."
Copiii rezistă nemaipomenit de bine până la ultima colindă, târziu în noapte. Sunt uzi, dar calzi la trup. Adulții rămân înțeleși să continue vestirea nașterii lui Cristos și în ziua următoare, de Crăciun. Dar lucrurile sunt rostuite în altă parte, așa că grupul colidătorilor din ajun se reface întocmai. Ce trebuia să fie de data asta o colindă a adulților devine tot o colindă a familiilor. Se pare că anul ăsta așa a fost să fie. Colindăm, deci, împreună, copii și adulți. Copii.
Ziua e la fel de lungă, dar deloc obositoare. La final, în prag de despărțire, grupul de colindători adastă la o casă unde copiii se retrag la joacă, iar părinții lor continuă a colinda. Admir în gând forța acestor colinde. Deodată, o voce feminină începe o colindă veche. Sună nemaipomenit de bine.
M-o trimăs maaa-ma la capre
M-o trimăs maaa-ma la capre...
Sar de pe scaun și înregistrez pe telefon. Pfu! Serafic de-a dreptul, îmi zic.
Restul grupului îi ține isonul, iar vocile bărbătești se pliază grozav de bine.
Țâr, țâr, țâr!
Versurile ce urmează mă surprind plăcut și mă trimit cu gândul la oamenii locului care își spun până în ziua de azi lupi. Iată, lupi blânzi, ce se pleacă în fața lui IIsus.
Mă-ntâlnii cu lupu-cale.
Lupule nu fi fălos,
Că azi s-a născut Cristos!
Țâr, țâr, țâr!
Seara se încheie în liniște și pace. A doua zi ascult iar și iar colinda înregistrată. Sună la fel de bine. Copiii mei mă hărțuiesc. „Hai, tati, iar asculți colinda aia?!” „Da, le zic. O ascult. Și o s-o ascult și în alte versiuni.” „Of, of!” zic ei și își văd de treburi.
În schimb, eu fac ce simt că trebuie să fac. Ascult diferite versiuni ale colindei, diferite voci, orchestrații, sonorizări, versiuni îngrijite, lucrate sau nu. Unele cu tentă canonică, altele chiar copilărești. Toate sună bine, dar, culmea!, nu ca cea înregistrată de mine, fără instrumente specializate, doar cu un simplu telefon. Și totuși, vocile din seara aceea mă impresionează și acum. Sunt subiectiv, dar cu toate că magia acelei seri pare de mult trecută, ea a rămas imprimată în memoria mea. Și o pot recrea şi accesa oricând din telefon.
Iată că între sărbătorile de iarnă mi se ivește ocazia să merg la un conert live de colinde. Numai bine, îmi zic, mă voi reconecta la atmofera de curând părăsită. E un prilej bun de meditație. O colindă, două, trei și deodată...
M-o trimăs maaa-ma la capre
M-o trimăs maaa-ma la capre...
Ascult colinda foarte atent. Prind și o mică înregistrare cu telefonul cu scopul de a face mai târziu o comparație. Interpretarea e originală, a capella, totul e perfect. Ciudat, dar nu ca pe telefonul meu. Nu. Se pare că sunt vrăjit de interpretarea din seara de Crăciun, și gata! Rămân la ideea că îmi place starea asta.
"Zeul vedea că oamenii locului încercau să-i vorbească-n rugăciuni și îndrăzneau a-i da un nume, vedea că mai presus de toate vor să-l vadă. Cu fața la pădurea de mesteceni, s-a hotărât să le vorbească punându-se pe Sine în altarul-iesle din Bethleem. Și li s-a arătat, după forma și asemănarea lor:
Omule, acum Mă vezi?
Te văd Doamne, Dumnezeule, Te văd! veni răspunsul."