Bunica, în schimb, punea la bază lumea spirituală pe care era clădită lumea concretă, clar stabilită, fără întrebări existențiale, fără dileme, false probleme sau paradoxuri.
Așa că nu pot să mă gândesc la ea fără a-mi aduce aminte cuvintele din Crez pe care le rostea în fiecare seară, cuvinte care exprimau cel mai bine lumea ei: Dumnezeu era "făcătorul Cerului și al Pământului, al tuturor Văzutelor și Nevăzutelor".
Drept urmare lucrurile erau simple, Dumnezeu-Făcătorul a creat Totul. Era confortabil să trăiești într-o lume gata făcută, fără a te întreba dacă procesul a fost greu ori costisitor.
Din această perspectivă, cugetul uman formează un anumit mod de a vedea lucrurile, totul este filtrat de o prismă pur spirituală.
Actul facerii lumii din Biblie seamănă a știință. Acolo, în ceruri, gravitația are sarcina de a uni în heliu atomii de hidrogen producând lumina și căldura atât de necesare nouă. Lucrarea merge mai departe prin contopirea bulgărilor de materie pentru a aduna și rotunji Pământul.
Văzutele bunicii erau parte a realității în care aceasta se manifesta. Nevăzutele erau parte a lumii spirituale, alcătuite din duhuri, strigoi și forțe benefice ori distrugătoare, care influențau la rândul lor lumea.
Știința are parte de văzutele și nevăzutele ei: macrocosmosul cu Universul, galaxiile și planetele, microcosmosul cu atomi, electroni, fotoni, bosoni sau unele chestiuni mai ciudate precum găurile negre, găurile albe, materia și energia neagră.
Știința și religia explică lumea și funcționarea ei pe diferite niveluri de înțelegere. Ambele interpretări sunt deopotrivă volatile sau solide, ambele sunt incerte sau verificate. Memoria universală sau acțiunile discrete ale lui Dumnezeu care se potrivesc de minune cu teoriile științifice privind evoluția geologică a Pământului și alte asemenea sunt bune exemple de certitudine spirituală ori științifică.
Bunica mea a ales calea mai ușor de înțeles a lumii, cea spirituală, cale care o scutea de muncă suplimentară de care nu avea neapărat nevoie pentru a înțelege rosturile lumii sau ale ei însăși.
Într-o astfel de înțelegere Cain și Abel, oameni fiind, sunt mai degrabă prezenți pe Lună decât cei din misiunea Apollo 11, dar până la urmă este vorba despre același lucru. Cu toate acestea, legenda lui Cain și Abel este anterioară misiunii selenare, prezența umană mitică o precede pe cea științifică și experimentală.
Când mai ajungea norocul în ograda bunicii, aceasta spunea că l-a prins pe Dumnezeu de picior iar astăzi știința încearcă să prindă esența esențelor ciocnind particule accelerate, denumind rezultatele drept "particula lui Dumnezeu". Când senzorii vor ajunge la limita lor fizică omenirea va declara: "Iată cea mai mică particulă, cea din care este făurită lumea!". Teoretic, fizicianul britanic Paul Dirac a stabilit această ultimă limită a spațiului fizic. Rămâne ca știința să-și îmbunătățească senzorii. Dar există și senzori mai buni? Ar putea fi. Poate cei ai creierului, care ne pot da informații suplimentare, altele decât cele raționale sau desprinse din lumea fizică oricât de apropiată sau depărtată de noi ar fi.
Principiul incertitudinii cuantice din fizică ne invită la joaca de-a "a fi sau a nu fi", iar pisica lui Schrodinger, fizicianul Carlo Rovelli și atmosfera din serialul Twin Peaks ne spun scurt și la obiect că lucrurile nu sunt ceea ce par a fi, că realitatea nu este ceea ce pare.
Atunci poate că suntem, împreună cu tot ce ne înconjoară, un gând sau un vis al cuiva, al unei entități pe care trebuie să o acceptăm și pe care o numim Dumnezeu.
Aceasta este o noțiune mai ușor (culmea!) de definit, înțeles și acceptat, iar corespondentul rațional-științific care se apropie de aceasta ar putea fi memoria universală de care am vorbit și pe care o putem accesa în anumite condiții.
Până una-alta, bunica se învârtea în lumea ei ca o zvârlugă: funcționa în afara noțiunilor economico-financiare, singura dintre acestea, singura pe care nu o putea face pe deplin era asigurarea gospodăriei cu lemn de foc pentru iarnă. În rest erau lucruri ușor de controlat pentru ea, erau acele lucruri naturale, firești, specifice lumii în care trăia: avea grijă de nepoți, făcea plăcinte fantastice, stăpânea natura din jurul ei.
Azi îmi pun întrebarea: oare, bunica, bunica mea avea de-a face cu lumea științei?
Avea, zic tot eu, pentru că știa cum merg lucrurile, știa că toate sunt calculate.