Sunt artificial de inteligent
Acum ceva timp am testat și eu inteligența artificială (alias ”AI”). Am primit răspunsuri prompte, pe negândite aș zice.
Ceva care stochează date, dar știe și cum să le folosească sau să le coreleze, sună atrăgător.
Dar asta, până când? Ei! Până la proba contrarie, cum se zice.
S-au testat limitele inteligenței artificiale, dar și aceasta ni le-a arătat pe ale noastre. Mașinile inteligente sunt bune, utile, dar au în culise inteligența umană.
Să ne gândim că extragem rădăcina pătrată din 2. Vom avea un rezultat. Să zicem că în softul mașinii, inteligența umană care îl creează denaturează un 2 cu 2,00000000001. Rădăcina pătrată al acestui din urmă 2 va fi asemănătoare primei extrageri, dar nu va fi întocmai. Păi nici rădăcina pătrată a lui 2 nu este exactă, veți spune, oricum rotunjim, oricum nu sunt necesare toate zecimalele în lumea reală în care ne învârtim, etc, etc.
Corect. Dar să ne gândim că în timp îl denaturăm pe 2,00000000001 cu 2,0000000001. Ați sesizat diferența? Și tot așa, în timp, putem ajunge la 2,1. În lumea mașinilor 2 ar fi egal cu 2,1. Dacă mai punem că, tot cu timpul, uităm să extragem radicalul, erorile ne vor duce pe alte căi. Va trebui să acceptăm că mașinile au dreptate.
Povestea care urmează este anterioară formelor de inteligență artificială actuală, dar omul s-a înclinat în fața deciziilor mașinii încă de pe atunci.
Un călător își pregătește bagajul de mână pentru călătoria cu avionul. Îl cântărește și constată că se încadrează în limitele impuse privind greutatea permisă de compania de zbor. Dar, pe aeroport, bagajul cântărit de mașina destinată să facă asta, depășea greutatea admisă. Călătorul contestă în fața supraveghetorului uman decizia mașinii. Acesta dă verdictul final: ”Dacă mașina spune...” Adică mașina are dreptate. Veți spune din nou că mașina de pe aeroport este verificată metrologic, că instrumentul folosit de călător pentru cântărire nu este (dar nu putem ști cu siguranță, pentru că povestea nu ne spune). Așa să fie! Trist este faptul că ne bazăm total pe mașină și nu verificăm lucrurile în cazul unui litigiu. Dacă de la ultima verificare metrologică (cu 5 minute înainte să fi fost!) mașina de la aeroport s-a defectat, totuși? Problema e că nu ne intrigă lucrurile astea.
Revenind la inteligența artificială din ziua de azi, trebuie să anunțăm că aceasta a început deja să mintă, chestiune de care nu era în stare acum 5 luni când am testat-o. De ce spun asta? Ei bine, ziarele americane tocmai ce au făcut anunțul că, la interogare, jupânul ”AI” a inventat povești de scandal legate de o persoană, de altfel, onorabilă. Totul argumentat cu informații și trimiteri către articole din ziare pe acest subiect, toate inexistente în viața reală.
Dacă ne bazăm complet pe deciziile mașinilor, să nu ne mirăm într-o zi că acestea vor țipa mai abitir decât Regina de Cupă: ”Tăiați-le capul! Tăiați-le capul!”
