După cinci ani de detenție în cele mai oribile condiții, supus la torturi greu de îndurat, Profesorul Darrell Standing face un astfel de exercițiu, doar că pentru el realitatea e tocmai coșmarul pe care-l trăiește și din care încearcă să evadeze. Reușește să-și depășească limitele, să-și învingă temerile, să se detașeze total de trup și își depășește condiția. Slăbit și stors de puteri, deținutul recurge la un exercițiu învățat de la un coleg dintr-o celulă învecinată, reușind prin forță de concentrare să-și domine trupul, să inducă încet, încet, moartea fiecărui simț, a fiecărei articulații, trăind doar prin mental și evadează astfel în alte realități, trăind rând pe rând alte vieți.

Singur, condamnat pe viață, fără șansă la o viață normală, fără speranța că va vedea într-o zi razele de soare, izolat și tulburat de amenințările conducerii penitenciarului, profesorul caută căi de evadare folosindu-și puterea minții, abilitățile intelectuale și credința. Tortura fizică și amenințarea cu ștreangul devin singurele posibile căi de a scăpa definitiv de iadul trăit în celula neagră. Suferința fizică nu mai e un dușman veritabil, ci devine aliatul său. Învață să trăiască cu durerea, să-și obișnuiască trupul istovit cu provocarea pieptarului, suferință care se transfomă în unica șansă de evadare. Trupul e învins de spiritul care-i domină întreaga ființă.

Călătorind în timp și în spațiu cu puterea minții se simte liber și mai puternic ca niciodată. Mai puternic decât cei care îl privesc cu superioritate, călăii de mâine al bietului său trup abia ținut în viață. Sufletul său devine stăpânul său.

Finalul dramatic vine ca o eliberare. Superior de data această este el, se simte important în ziua condamnării. Brusc,toată lumea se interesează de soarta lui. Toate privirile sunt ațintite spre el, tulburați atât călăii cât și reporterii de ceea ce au să vadă: un sfârșit de viață prin condamnarea la spânzurătoare. Vor trăi greu după cele ce vor vedea, vor rămâne multă vreme în minte cu imaginea omului atârnat în streang. El, condamnatul, Profesorul Standing în schimb, e nerăbdător să plece, curios de ce i se va întâmplă după... Sfârșitul e memorabil, cuprinde esența întregului volum: ”Iată, sfârșesc. N-aș putea decât să mă repet. Nu e moarte. Viața e spirit și spiritul nu poate să moară. Numai carnea moare și trece, veșnic în lupta cu fermentul mistic, care o transformă, veșnic plastică, mereu inchegându-se numai că să se topească îndată și să se închege iarăși în forme noi și diferite. Forme efemere, care, la rându-le, se vor topi din nou. Cine am să fiu când am să trăiesc din nou? Iată ce mă preocupă. Cine am să fiu și de care femeie am să fiu iubit?”